Ţăranul roman, dacă îi moare cineva drag, nu poate sa zică, uite a fost şi acum nu mai e. Pentru el este, este dincolo. Şi pentru a-i uşura trecerea prin vămile văzduhului, dar şi din dor de cel plecat îi face pomenire. Aşa am facut şi noi în noiembrie pentru bunicul, căci s-au împlinit doi ani de când s-a dus. Bunica a frământat şi a împletit colaci, leliţa Ioana i-a copt în ţest, iar fetele bunicii au facut colivă si mâncare aleasă la ceaun.
0 Răspunsuri to “Pomenire”